Transformarea digitala a societatii este o tendinta unanim recunoscuta de cateva decenii. Cu toate acestea, fenomenul a luat amploare in perioada pandemiei de COVID-19, cand inovarea, imbunatatirea eficientei si calitatii serviciilor, cu implicare umana cat mai redusa, au devenit cerinte obligatorii pentru a face fata provocarilor generate de criza. Insa implementarea tehnologiilor necesare a fost, deseori, incurajata prin diverse scheme de sprijin, iar raspunsul la nevoile iminente ale economiilor aflate sub asediul pandemiei a generat cheltuieli neprevazute la nivelul bugetelor nationale. In acest context, in care necesarul de finantare creste exponential, iar companiile din tehnologie sunt considerate marile castigatoare ale actualei crize, revine in actualitate necesitatea taxarii echitabile in acest domeniu.

La nivel global, exista de multa vreme o preocupare constanta din partea autoritatilor de a se asigura ca entitatile care opereaza in mai multe state (companiile multinationale) platesc impozite in toate jurisdictiile din care obtin venituri si la cote corecte.

Cadrul privind taxarea economiei digitale face parte din aceste preocupari de multi ani, dovada fiind faptul ca discutiile pe marginea lui au demarat in anul 2013 prin publicarea, de catre Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), a Planului de actiune pentru combaterea erodarii bazelor de impozitare si a transferului profiturilor (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS), continuat in anul 2015 prin definitivarea Actiunii numarul 1 - Provocarile care decurg din digitalizare si urmat , in 2019, de Documentul pentru consultare publica privind planul de abordare a provocarilor care decurg din digitalizarea economiei.

In acelasi context, al demersurilor menite sa asigure alocarea si impozitarea echitabila a profiturilor intre jurisdictii in contextul specific al economiei digitale, Comisia Europeana a emis, in anul 2018, doua proiecte de directiva care isi propun, pe de o parte, sa reglementeze conceptul de „prezenta digitala semnificativa” si regulile de impozitare a acesteia si, pe de alta parte, sa introduca o taxa pe serviciile digitale de 3% din cifra de afaceri obtinuta din activitati digitale desfasurate intr-o anumita jurisdictie. Aceste proiecte vizeaza, de asemenea, elaborarea unui sistem de impozitare a profiturilor in jurisdictiile in care se creeaza valoarea (avand in vedere dependenta unor modele de afaceri de o baza mare de utilizatori, care constituie un factor esential in obtinerea de venituri), precum si noi principii de atribuire a profiturilor de-a lungul lantului de creare a valorii (reguli aplicabile cu precadere in cazul elementelor intangibile greu de evaluat definite ca fiind tranzactii, pentru care nu exista comparabilitate pe piata sau e dificil de estimat un flux de numerar viitor). Ambele directive au ramas in stadiu de proiect, dar, cunoscut fiind faptul ca este foarte dificil sa se obtina unanimitate la nivel european pe astfel de initiative, anumite state membre (Franta, Italia, Austria, Ungaria) au adoptat reglementari unilaterale, la nivel national, pentru introducerea unei taxe pe serviciile digitale.

Un alt moment de referinta in demersul de a impune o taxa digitala pe scara larga il reprezinta publicarea Propunerii pentru prevenirea erodarii bazei globale (GloBE) de catre OCDE in anul 2019, care marcheaza un nou pas catre intrunirea unui consens global pentru implementarea unui sistem echitabil de impozitare a profiturilor si o noua viziune privind reforma fiscala, axata pe doi piloni, primul dedicat exclusiv taxarii in zona digitala. In continuarea acestei initiative, in octombrie 2020, OCDE a publicat Rapoartele cu privire la impozitarea activitatii digitale, care continua demersurile de instituire a cadrului legal pentru taxarea profiturilor (inclusiv a celor din economia digitala) in toate jurisdictiile in care se creeaza valoare, pentru a asigura un nivel echitabil de competitivitate pentru jucatorii din economia digitala globala.

Prin implementarea masurilor propuse, se estimeaza obtinerea de venituri suplimentare din impozitul pe profit cuprinse intre 47 si 81 de miliarde de dolari anual, la nivel global (1,9%-3,2% din veniturile totale incasate din impozitul pe profit). Din aceste calcule se poate trage usor concluzia ca impactul implementarii acestor prevederi este unul de o importanta majora pentru economia globala.

Practic, publicarea Rapoartelor cu privire la taxarea activitatii digitale reprezinta reactivarea si dezvoltarea propunerii prezentate in cadrul GloBE, aceea de a structura reforma fiscala pe doi piloni, pentru alocarea drepturilor fundamentale de impunere intre tarile din care sunt extrase veniturile.

Astfel, Pilonul I propune introducerea unor noi reguli de alocare a drepturilor de impunere intre jurisdictii, pentru a tine cont de realitatile economiei digitale. In prezent, o companie poate fi supusa taxarii intr-o anumita jurisdictie daca este prezenta fizic (detine personal, active) pe teritoriul respectiv. Avand in vedere ca economia digitala presupune din ce in ce mai mult imposibilitatea localizarii fizice a afacerilor si operarea prin prezente virtuale pe teritoriul altor state, se impune ca regulile de fiscalitate internationala sa fie, la randul lor, adaptate noii realitati.

Concret, Pilonul I isi propune sa introduca drepturi de impozitare pentru statele unde contribuabilii au piete de desfacere (asa numitele „market jurisdictions”), chiar si in situatia in care compania nu are niciun fel de prezenta fizica acolo. Pentru anumite afaceri, o astfel de masura se poate traduce in impozitarea unei parti a profiturilor in jurisdictiile in care se afla utilizatorii. Referitor la conditiile si cuantumul profiturilor care se vor aloca acestor jurisdictii, nu s-a ajuns inca la o formula definitiva, insa se ia in calcul, de principiu, cel putin o parte din profiturile reziduale obtinute de grup. Un alt demers pe care si-l propune Pilonul I este introducerea unui nivel standard de remunerare pentru activitatile de marketing si distributie de baza desfasurate pentru persoane afiliate (companii din cadrul aceluiasi grup) precum si introducerea unor mecanisme menite sa conduca la o solutionare eficienta a eventualelor dispute privind alocarea profiturilor intre autoritatile fiscale din diverse jurisdictii.

La randul sau, Pilonul II aduce ca element de noutate impunerea unui nivel minim de impozitare a profitului la nivel global. Aceasta presupune, pe de o parte, obtinerea unui consens cu privire la armonizarea sistemelor de raportare, si, pe de alta parte, introducerea unor mecanisme care sa permita impozitarea la un nivel minim a profiturilor care, in anumite jurisdictii, acum sunt taxate cu cote foarte mici sau deloc. Este important de mentionat faptul ca propunerile incluse in Pilonul II vizeaza grupurile din toate industriile, cu anumite exceptii - fondurile de investitii, fondurile de pensii, corpurile guvernamentale si organizatiile non-profit. In plus, regulile urmeaza sa se aplice grupurilor cu venituri anuale de peste 750 de milioane de euro, astfel incat Pilonul II sa fie in linie cu pragul valoric descris in cerintele de raportare pentru fiecare tara in parte („Country by country reporting”).

Toate aceste masuri vor conduce, in mod inevitabil, la cresterea cotei efective de impozitare a profiturilor la nivelul grupurilor de societati multinationale si, totodata, la o modificare substantiala a regulilor privind preturile de transfer. In aceste conditii, desi necesitatea unui acord in acest scop este mare, ramane de vazut daca si in cat timp autoritatile vor ajunge la o intelegere cu privire la aplicarea celor doi piloni pe care se axeaza politica fiscala a OCDE in perioada urmatoare. La nivel declarativ, este de asteptat sa se ajunga la un consens in anul 2021, insa modul si orizontul de timp in care se vor implementa efectiv aceste reglementari in legislatiile nationale, prin modificarea actualelor conventii de evitare a dublei impuneri, precum si consecintele pe care acestea le vor avea pentru fiecare companie, industrie si jurisdictie sunt greu de cuantificat in acest moment.