EY: Doar 7% din liderii guvernamentali considera ca au atins obiective de digitalizare |
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 21 Oct 2022 10:38 |
Mai putin de unul din zece (7%) dintre liderii guvernamentali considera ca institutia lor si-a atins obiectivele de transformare digitala, iar deschiderea pentru digitalizare din timpul pandemiei risca sa se piarda, potrivit unui studiu EY.
Raportul "Cum se pot alinia functionarii publici si tehnologia pentru a servi viitorii cetateni?" indica faptul ca forta de munca din sectorul public respondenta nu este suficient de pregatita pentru a valorifica beneficiile potentiale enorme ale digitalizarii. Acestea includ imbunatatirea accesului la serviciile digitale, utilizarea analizei datelor pentru a anticipa nevoia crescuta de asistenta a persoanelor vulnerabile si cresterea eficientei serviciilor in general.
Respondentii mentioneaza constrangeri rezultate dintr-o combinatie de factori, precum absenta unor lideri constienti de importanta digitalizarii, lipsa competentelor digitale si a formarii necesare, dar si de o cultura institutionala care este reactiva si nemotivanta, ceea ce impiedica eforturile de a atrage resursa umana potrivita.
Un procent de 38% dintre respondentii din Generatia Z din randul angajatilor din sectorul public sustin ca intentioneaza sa isi paraseasca locul de munca in urmatoarele 12 luni, astfel ca guvernele trebuie sa faca fata si provocarii de a pastra resursa umana cu cunostinte digitale pe care o detin, pe masura ce forta de munca imbatranita din sectorul public se apropie de pensionare.
"Pandemia COVID-19 ne-a oferit o imagine asupra potentialului guvernarii digitale, dar, avand in vedere asteptarile tot mai mari ale angajatilor si ale cetatenilor deopotriva, acest ritm nu trebuie sa se opreasca, altfel se vor pierde oportunitatile de transformare a serviciilor publice. Tehnologiile disruptive pot transforma serviciile pentru cetateni si comunitati, oferind, de asemenea, o modalitate unica de a elibera resurse pentru a investi in politici prioritare. Un stat digital este un stat mai eficient, cu servicii mai bune si, cel mai important, cu cetateni mai fericiti", a afirmat Sofia Ionescu, Partener, Consultanta, EY Romania.
Guvernele se confrunta cu tot mai multe provocari, insa apar si oportunitati semnificative pentru transformarea digitala a sectorului public.
Raportul recomanda un cadru de patru actiuni cheie pe care guvernele trebuie sa le urmeze atunci cand doresc sa creeze in institutii o forta de munca pregatita pentru viitor. Prima actiune cheie presupune adoptarea unei planificari dinamice a fortei de munca. "Adoptarea unei viziuni pe termen mai lung asupra nevoilor in privinta capacitatilor si capabilitatilor si crearea de strategii pentru a asigura acces la competente", arata studiul.
Conform sursei citate, a doua actiune cheie vizeaza scalarea capabilitatilor digitale. "Dezvoltarea sau recalificarea angajatilor existenti, recrutarea unor noi angajati cu aceste abilitati si promovarea carierelor orientate spre scop, pentru a schimba imaginea sectorului public si a-l face mai atractiv", sustin autorii studiului.
O alta actiune-cheie presupune promovarea conducerii si a culturii digitale. "Gestionarea transformarii digitale necesita lideri care pot contesta status quo-ul, articuland o viziune convingatoare pentru schimbare si, in acelasi timp, educand angajatii pentru o mentalitate digitala", mai arata documentul citat.
Totodata, a patra actiune cheie vizeaza crearea unei experiente personalizate angajatilor, oferind trasee de cariera individualizate pentru a-i ajuta sa progreseze si sa-si indeplineasca ambitiile profesionale.
Analiza EY arata ca cetatenii se asteapta acum la niveluri de calitate, rapiditate si comoditate la fel de ridicate ca in sectorul privat, cu acces imediat si fara intreruperi la servicii printr-o varietate de canale. Cetatenii vor ca tehnologia digitala sa imbunatateasca modul in care se desfasoara multe aspecte ale vietii lor si se asteapta ca guvernele sa tina pasul.
Guvernele raspund acestor asteptari incercand sa se concentreze mai mult pe nevoile cetatenilor. Conform cercetarii EY, 43% dintre respondentii guvernamentali considera ca este necesara concentrarea pe experienta cetateanului in furnizarea serviciilor publice, ca unul dintre primii trei factori care determina succesul transformarii. "Acest lucru necesita o mai buna utilizare a tehnologiei si a datelor, pentru a intelege nevoile oamenilor, precum si noi competente, cum ar fi cele vizand concentrarea pe analiza si construirea experientei utilizatorilor", subliniaza cercetarea.
De asemenea, angajatii doresc un loc de munca digital, care sa tina pasul cu experienta lor personala si considera ca guvernele nu intreprind suficiente demersuri in acest sens. Sondajul EY Work Reimagined din 2022 arata ca 63% dintre respondenti considera ca sunt necesare schimbari ample sau moderate pentru a imbunatati instrumentele si tehnologiile digitale de la locul de munca.
Milenialii si Generatia Z sunt mai predispusi sa renunte la functie si sa caute un scop mai inalt si un grad de implinire mai ridicat, 63% dintre respondentii din Generatia Z din sectorul public declarand ca apreciaza o legatura clara intre munca lor si scopul general al organizatiei mai presus de compensatia financiara.
Totodata, indiferent de varsta, oamenii doresc un echilibru mai sanatos intre viata profesionala si cea privata. Atragerea si pastrarea angajatilor mai tineri este deosebit de importanta, avand in vedere ca multi angajati din sectorul public se apropie de pensionare (aproape o treime dintre functionarii din administratia publica centrala din OCDE au peste 55 de ani), iar studiul EY Work Reimagined Survey din 2022 arata ca 29% dintre respondentii din sectorul public isi vor parasi probabil locul de munca in urmatoarele 12 luni, ajungand la 38% in cazul celor din Generatia Z.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 365.399 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 45,4 miliarde de dolari in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2022.
Prezenta in Romania din anul 1992, compania are peste 900 de angajati din Romania si Republica Moldova si furnizeaza servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale.
|