Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - IoT va avea impact asupra politicilor de constructie si de intretinere a cladirilor
IoT va avea impact asupra politicilor de constructie si de intretinere a cladirilor
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 27 Nov 2019 10:59
Cladirile inteligente utilizeaza deja senzoristica si IoT (Internet of Things) iar tendinta va continua si in anii urmatori. Unele studii arata clar faptul ca, in prezent, cladirile inteligente se situeaza printre principalele arii de utilizare integrativa a sistemelor IoT.
In mod evident, IoT si IT-ul sunt esentiale in cladirile inteligente din zilele noastre. Cu toate acestea termenul de cladire inteligenta, definitia sa, numeroasele sale aspecte, tehnologii si standarde de constructii inteligente etc. existau cu mult inainte sa se inventeze chiar si termenul de Internet of Things.
Conceptul cladirilor inteligente nu e nou
Cladirile inteligente, sau cel putin cele care erau numite asa, dateaza din vremurile in care Google nu exista inca. Societatea Americana a Inginerilor specizati in Incalzire si Climatizare (ASHRAE) a fost fondata in 1894. Majoritatea publicatiilor cu abordari noi in domenii precum managementul energiei, HVAC si alte domenii care inca mai conteaza din perspectiva cladirii inteligente, au aparut in anii 1970.
Sectorul de Facilities Management ca disciplina nu este tocmai nou nici el. Totusi, aici au avut loc multe schimbari, inclusiv tehnologice. Asadar, iata-ne, intr-o epoca in care IoT, integrarea IT (Tehnologia Informatiei) si OT (Tehnologia Operationala), analizele de big data, cloud, AI si toate tehnologiile de tip platforma, plus mai multe alte aplicatii inovatoare ale acestora conduc transformarea digitala.
De asemenea, se schimba semnificatia pe care o dam in viata noastra cladirilor inteligente, pe masura ce acestea provoaca transformari ale comportamentelor umane si ale structurii sociale. Iata de ce este timpul sa aruncam o privire spre cladirile inteligente si gestionarea instalatiilor asa cum se face astazi si cum o vom face maine.
Cladirile inteligente cer Digital Facilities Management
Aici ne referim la cladiri in sensul cel mai larg posibil, inclusiv fabrici, hoteluri, aeroporturi, cladiri rezidentiale si toata activitatea care se desfasoara in acestea – incalzire, ventilatie, ascensoare, racire, securitate, iluminare, o lista extinsa.
Chiar daca excludem locul in care locuim si unde ne simtim acasa, petrecem mult timp in cladiri si alte facilitati. De multe ori nu ne dam seama, cu exceptia cazului in care suntem, bineinteles, manageri de facilitati, dar exista multe sarcini, procese si eforturi pentru a face cladirile sa ne ofere siguranta, sa fie agreabile, eficiente (din punct de vedere al ecologiei, costurilor si asa mai departe) si, din ce in ce mai „inteligente”.
Prin abordarea digitala, specialistii de FM vor putea in cele din urma sa raspunda la intrebarile FM din totdeauna:
- Ce spatii gestionam?
- Ce echipamente avem?
- Unde sunt amplasate spatiile si echipamentele?
- Cum sunt identificate echipamentele?
- Cum functioneaza componentele acestui sistem?
- Ce instructiuni si ce documentatie avem pentru active?
- Care este istoricul echipamentelor (probleme, inspectii, solicitari de service, etc.)?
Prin integrarea acestor date de baza in serviciile de Facilities Management digitalizate se vor putea realiza:
- Planuri de inspectie generate automat
- Planuri de intretinere generate automat
- Scenarii ale ciclului de viata al echipamentelor
- Scenarii pentru utilizarea resurselor
- Prognoza efectului anticipat al altor initiative de FM
Datele inregistrate folosite ca suport de decizie vor fi expuse operatorului in contextul in care se afla atunci cand au nevoie de ele si intr-un format care este relevant pentru nevoia acestuia.
Modelele 3D, planurile 2D, planificarile, descrierile de text, formularele web sunt toate vizualizari diferite la aceluiasi model de informatii despre active. Capabilitatile sistemului BMS si vizualizarile disponibile sunt accesate intr-un mod care sa faca sarcina utilizatorului eficienta.
Cautarea simpla poate fi utilizata pentru a gasi componenta, apoi geometria din model poate fi utilizata pentru a verifica daca este corecta, arata locatia si accesul, iar informatia din model va informa consecintele reglarii, inchiderii etc. Si principalul lucru – operatorii si managerii isi vor face totul in mod eficient, pastrand documentatia operationala la zi.
Utilizarea IoT in cladirile inteligente
Conform parerii a 60% dintre managerii de cladiri inteligente, IoT va avea impact asupra politicilor de constructie si de intretinere in urmatorii ani. Tendinta este si mai relevanta acum cand stim ca populatia din orase va creste semnificativ, ceea ce inseamna mai multa presiune asupra infrastructurii, cladirilor de birouri a celor publice si, desigur, a dezvoltarii de noi complexe de locuinte.
Cu procese digitale de proiectare, constructie si predare bazate pe sisteme de Management Inteligent al Cladirilor, putem inspecta, valida si aproba modelul de informatii privind activele pe parcursul tuturor etapelor proiectului si putem efectua predarea treptata in timpul punerii in functiune. Cand se lucreaza cu date validate si aprobate, acestea pot fi generate in sistemele de management digital al cladirilor, pastrand informatiile si istoricul intact.
Avansul tehnologiei determina si modul in care accesam datele geometrice si structurate. Toate marile companii de IT fac pariuri mari pe tehnologii cu Realitate Augmentata (AR) si / sau Realitate Virtuala (VR). Pentru industria de FM, acest lucru va ajuta sa faca informatiile mai accesibile.
Pentru cladirile aflate in stadiul de proiectare, utilizatorii si operatorii vor putea vizita virtual orice spatiu din cladire pentru a putea oferi feedback cu privire la capacitatea de utilizare si intretinere a activului. Vor putea, de asemenea sa-si inceapa instruirea si familiarizarea cu cladirea mai devreme.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEhiltiSISECAMTotalEnergiesALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
DRS
ERBASU CONSTRUCT
noark
quadratum
leviatan
strabag nivel 1
MAKITA
konsent
GEWISS
CDS
EURO BUILD
AED
Ubitech
concelex
theda mar
SIGM
CONCEPT STRUCTURE
BogArt
Arduro
EDIT-Structural
VEGO
Acvatot 2019
rigips
ELECTROGRUP
SSAB

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<