Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - NETOPIA: Crestere de 55% a valorii procesate din tranzactiile online cu cardul
NETOPIA: Crestere de 55% a valorii procesate din tranzactiile online cu cardul
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 16 Feb 2022 08:59
Potrivit NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plati electronice din Romania, valoarea totala a tranzactiilor online cu cardul procesate a crescut cu 55% in 2021 fata de anul precedent, in timp ce numarul de tranzactii a inregistrat o crestere de 40%. Anul trecut, compania a inregistrat lunar o medie de 2 milioane de tranzactii digitale online, prin toate metodele de plata.
Pentru anul in curs, NETOPIA Payments estimeaza o crestere de cel putin 35% a operatiunilor online cu cardul si de 15% pentru platile prin SMS, bazata pe avansul previzionat la nivelul intregii industrii de e-commerce si pe eforturile de inrolare de noi comercianti parteneri.
Din datele companiei, in 2021, valoarea medie a unei tranzactii online prin intermediul cardurilor a crescut cu aprox. 12%, ajungand la 240 lei, de la 215 lei in 2020. In topul categoriilor de produse si servicii pentru care romanii au facut cel mai des plati electronice anul trecut s-au numarat: utilitatile, retailul alimentar, IT&C, asigurarile sau produsele de mobilier.
In ceea ce priveste dispozitivele preferate de romani pentru a face achizitiile online, aproape 57% dintre acestia au optat anul trecut pentru dispozitivele mobile, in timp ce 43% dintre clientii finali au ales desktop-ul.
Conform reprezentantilor companiei, cea mai aglomerata luna din punct de vedere al volumului de tranzactii procesate de NETOPIA Payments in 2021 a fost luna noiembrie, perioada in care mare parte a comerciantilor parteneri au organizat evenimentul Black Friday.
Cei mai multi comercianti noi care s-au inrolat in platforma anul trecut au provenit din industria HoReCa, urmata de cei din zona de produse bio si farmaceutice, tendinta care s-a mentinut din anul 2020, in contextul pandemiei.
Obiectivele de business ale companiei pentru anul 2022 includ dezvoltarea unei platforme de administrare pentru comerciantii parteneri unde acestia vor gasi mai usor informatiile si datele necesare.
De asemenea, in aceasta platforma dedicata, NETOPIA Payments va dezvolta un marketplace unde vor fi introduse constant diverse servicii de tip B2B cu scopul de a-i ajuta pe comerciantii parteneri sa-si eficientizeze afacerile online.
„O tendinta importanta pe care am observat-o inca din 2020 este migrarea a tot mai multor business-uri din zona de HoReCa sau farma in online, trend potentat si de contextul pandemiei. Pentru 2022, ne dorim sa fim in continuare alaturi de comerciantii nostri parteneri, prin dezvoltarea unei platforme de administrare care sa poata gasi mult mai rapid atat informatiile de care au nevoie, dar si diferite tipuri de servicii care sa ii ajute in eficientizarea activitatii lor”, a declarat Horia Grozea, Director Vanzari si Marketing, NETOPIA Payments.
 
Peste 300 de milioane de SMS-uri trimise in 2021 prin serviciul web2SMS
Pandemia a accentuat nevoia business-urilor de a comunica cu clientii lor, fapt pentru care serviciul web2SMS, serviciul de SMS marketing dezvoltat de echipa NETOPIA, a inregistrat o crestere semnificativa. Astfel, in 2021, volumul total de SMS-uri trimise a crescut cu 30%, marcand al doilea an consecutiv in care serviciul web2SMS a depasit pragul de 300 de milioane de SMS-uri trimise anual.
In topul industriilor care au generat cele mai multe SMS-uri trimise in 2021 continua sa se remarce industria bancara (ce implica si SMS-urile tranzactionale), cea e-commerce, inclusiv companiile de curierat, precum si industria de marketing.
Datele web2SMS releva o rata medie de conversie de aprox. 3% in ultimii doi ani inregistrata de parteneri prin acest canal de comunicare cu clientul final, in crestere comparativ cu 2019. Potrivit companiei, mesajele de tip SMS sunt deschise in proportie de 97% in primele 15 minute de la trimitere, ajungand ulterior pana la 99%, iar in cazul in care exista un link inclus in mesaj, rata acestuia de deschidere este de 23%.
„Pentru anul acesta, estimam ca vom pastra trendul ascendent in ceea ce priveste volumul de SMS-uri trimise, aducand imbunatatiri constante serviciului si, de asemenea, ne dorim sa ne pastram pozitia de lider de piata in Romania pe aceasta nisa. Chiar daca in contextul pandemiei, comunicarea fata in fata s-a mutat pe aplicatiile online, SMS-ul o sa ramana un mediu de comunicare agreat de companii in relatia cu clientii lor. De altfel, este si singurul canal disponibil inclusiv offline pe orice tip de telefon, iar beneficiile si avantajele comunicarii vor exista intotdeauna intrucat serviciul este unul sigur si automatizat si se bucura de o incredere crescuta atat din partea clientilor, cat si a partenerilor nostri. Mai mult, pe piata din Romania, clientii finali s-au obisnuit ca mesajele SMS sa provina de la companiile sau serviciile la care au apelat, si mai putin de pe aplicatii de tip chat, acestea fiind preferate mai mult pentru conversatiile personale”, adauga Razvan Petrica, Director web2SMS.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMSISECAMRAWLPLUGhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
MAKITA
GEWISS
CONCEPT STRUCTURE
konsent
BogArt
VEGO
concelex
SSAB
leviatan
Arduro
noark
CDS
ERBASU CONSTRUCT
EDIT-Structural
ELECTROGRUP
theda mar
AED
rigips
SIGM
DRS
EURO BUILD
Acvatot 2019
Ubitech
quadratum
strabag nivel 1

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<