VALORIA: 55% dintre companii folosesc aplicatii pentru automatizarea vanzarilor |
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 25 Iul 2019 14:40 |
Daca conduceti o echipa de vanzari, probabil ca v-ati gandit ca implementarea unei tehnologii dedicate va conduce la eficientizarea proceselor si cresterea productivitatii vanzatorilor. Desigur, este posibil sa utilizati deja softuri de automatizare a vanzarilor pentru a creste vanzarile.
Cercetarile arata ca 55% dintre cele mai performante companii folosesc aplicatii pentru automatizarea vanzarilor pentru a spori productivitatea si a incheia mai multe tranzactii in mai putin timp.
Aceste firme urmaresc de obicei un set de cele mai bune practici pentru a obtine rezultatele excelente de care se bucura. Urmati cele mai bune practici descrise mai jos si veti obtine mai multe venituri, ajutand compania sa creasca mai repede:
Automatizarea introducerii datelor
Daca utilizati un CRM all-in-one, sistemul include, de asemenea, automatizarea unor procese de marketing, automatizarea vanzarilor si informatii necesare pentru asistenta clientilor. Cu ajutorul CRM-ului puteti utiliza functii cum ar fi formatele necesare pentru generarea oportunitatilor si cele incluse in landing pages pentru a colecta informatii de contact de la clientii potentiali. Utilizarea chatbotilor si functiile de live chat pot realiza acelasi lucru.
Odata colectate, aceste date de contact se transmit automat in aplicatia CRM si cea de automatizare a vanzarilor, ceea ce inseamna ca agentii nu pierd timpul necesar introducerii manuale a datelor. Se economiseste astfel o cantitate imensa de timp, care poate fi petrecuta in actiuni orientate spre convertirea oportunitatilor in vanzari.
Este mult mai util ca angajatii din echipa de vanzari sa isi dedice timpul pentru a construi rapport cu potentialii clienti, deoarece astfel vor construi incredere, ceea ce va conduce la loializare si vanzari repetate pe termen lung.
Fluxuri automate de vanzari
Daca utilizati un CRM all-in-one, puteti seta fluxuri de lucru automate care trimit remindere atunci cand o activitate sau etapa din ciclul de vanzari este in asteptare la potentialul client.
De exemplu, atunci cand un potential client raspunde la invitatia de a avea o consultatie gratuita, reprezentantul de vanzari primeste o sarcina imediat, in timp real, astfel incat sa poata planifica aceasta intalnire. De asemenea, se pot configura alerte pentru a crea automat o noua oportunitate , marcata ca vanzare acceptata in CRM.
Utilizarea fluxurilor de procese automatizate ajuta la trimiterea de alerte, remindere si executarea altor sarcini repetitive, economisind o cantitate semnificativa de timp care poate fi alocata pentru inchiderea mai multor oferte.
Programari online
Implementarea programarilor on-line este o modalitate prin care clientii si, prespectiv potentialii clienti, pot programa intalniri fata-in-fata sau online cu membrii echipei de vanzari. Conceptul este relativ simplu. Clientii au acces la un calendar pe site-ul companiei in care selecteaza dintre datele si orele disponibile.
Calendarul are un link unic, iar acest link este primit de oricine doreste sa programeze o intalnire cu echipa de vanzari. Clientii selecteaza timpul cel mai convenabil pentru ei, iar intalnirea li se afiseaza automat in calendar. Se reduce astfel timpul necesar planificarii manuale a intalnirii si se elimina disconfortul si, totodata, efortul de a gasi un interval de timp care sa se potriveasca tuturor celor implicati.
Documente si contracte electronice
Trimiterea de documente, propuneri si contracte catre potentialii clienti, atunci cand se ajunge in etapa de negocieri cu privire la o tranzactie in derulare, poate consuma o cantitate imensa de timp ”administrativ” pentru reprezentantii de vanzari. Acest proces implica o cantitate semnificativa de procesare manuala a documentelor necesare pentru inchiderea tranzactiei, etapa care trebuie facuta cu o atentie deosebita la detalii.
Cu documentele electronice pre-formatate si aranjate pe fiecare etapa a procesului de vanzare, toate aceste sarcini repetitive se pot automatiza in cadrul, de la pregatirea propunerilor la contracte. Astfel reprezentantii de vanzari isi pot dedica tinpul pentru a construi relatia interpersonala cu decidentii din compania clientului.
Daca utilizati aplicatii dedicate pentru a pune in practica un proces de automatizare a vanzarilor, echipa de vanzari va pierde mai putin timp cu procesele administrative, de rutina, care sunt mari consumatoare de timp. In schimb, vor putea dedica mai mult timp intelegerii nevoilor si modului in care actioneaza si iau decizii potentialii clienti.
|