AVANS rapid al lucrarilor la noul Spital de Boli Infectioase si Pneumologie din Oradea |
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 06 Feb 2025 11:39 |
![]() In cadrul proiectului, s-au incheiat si lucrarile de sprijinire si protectie a malurilor, prin torcretarea taluzurilor si executia celor 184 de piloti forati, cu adancimi de pana la 12 metri. De asemenea, s-a realizat grinda de coronament aferenta acestora, consolidand astfel fundatia viitoarei unitati medicale.
Un alt progres important consta in turnarea betonului de egalizare pe o suprafata de 13.500 mp, din totalul de 15.000 mp, atingand astfel un stadiu de executie de 90%. Totodata, primul canal tehnic de sub radier a fost finalizat, iar pentru celelalte doua s-au realizat lucrarile de hidroizolatie, armare si turnare a radierelor, urmand executia peretilor. In continuare, se lucreaza la hidroizolatia radierului pentru corpurile C1, C2 si C3, precum si la cofrarea si armarea acestuia.
![]() Spitalul va fi ridicat in urma unei investitii de 135 milioane de euro (inclusiv TVA). Santierul a fost deschis pe 11 septembrie 2024, iar antreprenor general este compania Constructii Erbasu SA, valoarea contractului de proiectare si executie fiind de 363,6 milioane de lei (fara TVA).
Serviciile de supervizare, inginerie, managementul implementarii, asistenta tehnica - dirigentie de santier, SSM si verificare atestata sunt asigurate de asocierea formata din companiile Initiative Exclusiv Consulting Management (lider), ETS SpA Engineering and Technical Services si 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SpA.
![]() Noul spital va fi construit pe un teren cu suprafata de 2,7 hectare si va fi format din 4 corpuri interconectate, fiecare avand inaltimi diferite (corp A - S+P+4E, corp B - S+P+2E, corpurile C si D - S+P+1E), cu un numar total de minimum 218 paturi pentru spitalizarea continua, extensibile pana la 295, la care se adauga 20 de paturi pentru spitalizarea de zi si alte 11 pentru terapie intensiva. Cumulat, spitalul va avea intre 249 si 326 de paturi. De asemenea, unitatea sanitara va mai include compartimente moderne pentru urgente, bloc operator de dimensiuni reduse, dispensar TBC, spitalizare de zi si ambulatoriu, precum si o serie de facilitati educationale: sala de conferinte, sali de studiu si camere pentru rezidenti.
|