Zilele acestea ne confruntam cu un tablou economic care, la prima vedere, pare sa nu aiba niciun sens.

Consumul continua sa fie extrem de alert, chiar cel mai alert din regiune. Cresterea vanzarilor cu amanuntul in Romania accelereaza in comparatie cu indicatorii similari din alte tari din regiune, care dau semne de incetinire.

O astfel de discrepanta a evolutiei din Romania nu ar trebui sa mire avand in vedere ca ea este puternic alimentata de mentinerea unei rate ridicate de crestere a salariilor, dar si de o rata la fel de ridicata de crestere a creditului de consum. Cele mai recente date statistice arata ca, an la an, salariul mediu pe economie a crescut in termeni nominali cu peste 12%, o valoare mai mult decat dubla fata de rata inflatiei. Este o situatie care s-a accentuat in ultimele 12 luni, in conditiile in care inflatia a scazut, dar cresterile salariale au ramas in continuare foarte ridicate. Iar castigurile de productivitate sunt departe de a sustine o astfel de tendinta.

Cresterea salariala este alimentata de sectorul de stat unde salariile au crescut an la an cu 18,3%. Este un fenomen care este preocupant din cel putin doua puncte de vedere. In primul rand, pentru ca e sustinut de o politica fiscala bazata pe deficite mari ce duc la o crestere rapida si nesutenabila a indatorarii tarii. In al doilea rand, pentru ca larghetea salariilor si angajarilor din sectorul de stat duce o piata a muncii stransa, in care cererea este mai mare decat oferta. O astfel de situatie nu poate duce decat la o presiune persistenta asupra salariilor, limitand potentialul ofertei sectorului privat care duce lipsa de resurse.

Un astfel de tablou, de supraincalzire a consumului si pietei muncii, a fost si este un motiv de preocupare majora pentru banci centrale importante precum Fed sau BCE. Explicatia este ca, chiar si in situatia in care inflatia scade, ceea ce conteaza poate chiar mai mult este contextul economic definit de un cerc vicios salarii-consum care poate duce la o reinflamare a inflatiei. Cu alte cuvinte, numitele banci centrale iau in considerare nu doar evolutia simptomului dezechilibrelor, inflatia, ci si evolutia “bolii”care duce la presiuni inflationiste.

Si totusi, chiar si in aceste conditii, BNR a hotarat sa scada dobanda de referinta, luand prin suprindere o parte a obervatorilor din piata care in sondajul Bloomberg anticipau majoritar o mentinere a dobanzii si nu o relaxare a politicii monetare.

Aici merita facuta o remarca importanta. De fapt, BNR nu relaxeaza de abia acum politica monetara. In realitate, politica de relaxare monetara a inceput inca de acum un an.

Dobanzile de pe piata interbancara sau decuplat de peste 12 luni de dobanda de politica monetara (portocaliu) care a ramas “agatata” undeva sus. Practic, ratele ROBID (albastru)  si ROBOR (alb) sunt cele care reprezinta referinta pentru dobanzile practicate de bancile comerciale. Excesul de lichiditate lasat in piata in ultimul an de catre BNR a dus la dus o scadere continua a dobanzilor interbancare, chiar daca, oficial, dobanda de referinta a ramas neschimbata.

In aceste conditii, merita remarcat faptul ca creditul de consum este intr-o crestere accelerata tot de un an, reflectand conditiile favorabile de piata monetara, independent de dobanda de referinta, ramasa irelevanta.

Are sens decizia de relaxare a politicii monetare? Daca ne referim la cea reala, inceputa inca de acum un an, ea pare a fi prematura, marturie in aceste sens stand finantarea in crestere a consumului. Daca ne referim la cea formala de acum, depinde la ce ne uitam: la piata muncii sau la cresterea economica. Pentru ca, aici, avem de a face cu un paradox. Avem o economie cu un consum care ramane exploziv si, in paralel, un PIB care da semne serioase de incetinire. Ceva pare sa nu se lege, nu?

Explicatia mea este ca o buna parte din explozia consumului se descarca in importuri. Stabilitatea nefireasca a cursului de schimb, la pachet cu cresterile salariale alimenteaza cererea de bunuri de import, in conditiile in care economia romaneasca nu poate tine pasul. O astfel de evolutie este confirmata de reluarea cresterii deficitului comercial prin accelerarea importului. Insa cresterea deficitului comercial are un impact negativ in calculul PIB-ului, ceea ce poate explica de ce acesta reflecta deja prea putin cresterea sustinuta a consumului. Consumul din Romania se regaseste din ce in ce mai mult in PIB-ul altora…

In acelasi timp, descarcarea unei parti a consumului in importuri a avut un impact benefic asupra inflatiei in pofida cresterilor salariale si a creditului de consum. Un curs valutar surprinzator de stabil, in pofida diferentialului mare de inflatie dintre Romania si zona euro, a servit ca ancora dezinfaltionista cu pretul supraevaluarii leului.

Un exemplu foarte bun este balanta serviciilor turistice invocata recent chiar de Guvernator. In 2023, romanii au consumat (importat) servicii turistice externe in valoare de 8,6 miliarde de euro cu 60% mai mult decat 2019, anul de dinaintea pandemiei. Iar cresterea continua spectaculos si in 2024 cu o rata de de crestere de 33% an la an pe primele sase luni. Cu alte cuvinte, in acest caz, puterea de cumparare a romanilor este folosita pentru importuri de servicii turistice care nu se regasesc in PIB-ul Romaniei. Iar o astfel de situatie o putem extrapola si in cazul altor bunuri si servicii.

Nu se poate continua asa. In momentul de fata nici politica fiscala, nici cea monetara nu sunt restrictive, motiv pentru care consumul este mult peste ceea ce economia locala poate produce. In egala masura, leul este suprapreciat in contextul intrarilor semnificative de bani din PNRR, care nu dau catusi de putina valoarea reala a leului in schimburile internationale. Nota bene, investitiile straine directe acopera doar 27% din deficitul de cont current.

Solutiile nu sunt deloc populare, dar atat BNR cat si guvernul trebuie sa ia bautura de pe masa si sa strice “petrecerea”, ca sa il parafrazez pe unul din presedintii Fed, William McChesney. Asta inseamna accelerarea micsorarii deficitului bugetar, incetinirea substantiala a cresterilor salariale din sectorul bugetar, eliberarea excesului de resurse umane din sectorul public pentru a scadea o parte din deficitul sectorului privat, o politica monetara restrictiva care sa limiteze mai eficient cresterea creditului de consum. Odata cu diminuarea semnificativa a cererii de consum si a presiunilor inflationiste, o ajustarea graduala a cursului este necesara catre valori care sa reprezinte mai corect echilbrul fluxurilor comerciale si de capital.

Nu in ultimul rand, alocarea de resurse pentru cresterea potentialul de crestere a economiei. Asta inseamna forta de munca calificata, infrastructura, capital. Este singura cale de a evita stagnarea sau, mai rau, recesiunea. Apasand necontenit pedala consumului nu vom face decat sa asiguram prosperitatea altora si iluziile noastre.