Tocmai a fost anuntat un nou termen de intrare in zona euro. Este al noualea? Sau al zecelea termen? Sincer, nici nu mai stiu, deoarece au fost multe, mult prea multe astfel de date “istorice”, care, din pacate, nu au produs rezultate. Este o masura, daca doriti, a simplismului cu care aderarea la zona euro a fost tratata de catre decidentii romani in ultimele decenii.

Marea eroare a fost legata de faptul ca trecerea la euro a fost privita ca un fel de denominare (momentul taierii a patru zerouri), o impartire a preturilor si salariilor la un curs de schimb si schimbarea unor etichete din rafturi pentru a scrie euro in loc de lei. Importanta componentei economice pentru aderarea la zona euro a fost in mod constant subestimata, motiv pentru care anunturile facute cu mare emfaza legate de aderarea la zona euro nu au fost insotite de reforme economice pe masura sau de o disciplina bugetara aliniata normelor din statele deja membre.

In raportul Comisiei Europene din 2016, se certifica faptul ca Romania a bifat patru dintre cele cinci criterii nominale de aderare agreate la Maastricht. Un prim set de conditii necesare, dar nu si suficiente, pentru aderare. Atat de dornica a fost Romania sa adere la zona euro incat, dupa patru ani, Comisia Europeana sesiza ca mai respectam doar unul din cele patru criterii. Doar nivelul datoriei publice mai corespundea, dar, si aici, avem o deteriorare rapida, ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari pe care Romania le-a avut in ultimii ani.

Dar haideti sa presupunem ca pana in 2024, data anuntata pentru intrarea in Mecanismul Cursului de Schimb (ERM), care prespune fluctuatia cvasilibera a cursului intr-un coridor, lucrurile se vor imbunatati. In doar trei ani deficitul bugetar va fi adus la sub 3%, inflatia nu va creste si dobanzile pe termen lung vor scadea. In plus, PIB/capita este deja dincolo de 65% din media zonei euro, pragul istoric depasit la aderare de cei mai noi membri ai zonei euro. Sunt acestea suficiente?

Cine crede asta ignora un lucru pe care decidentii europeni l-au invatat prea tarziu, dar pe care, cu siguranta, nu-l vor mai uita niciodata. Aderarea la euro nu este doar despre poza economica la moment si nici macar despre tendintele de moment. Pentru ca evolutia urmatorilor 3-4 ani nu va fi decat un segment al volatilitatii istorice a economiei romanesti, caracterizata prin numeroase susisuri si coborasuri, oglinda a politicilor pro-ciclice ce au caracterizat in mod constant Romania. Excese si dezechilibre in perioade faste, care au necesitat apoi corectii extrem de dure in perioade de criza.

Cu alte cuvinte, o lipsa de rigoare economica traditionala. Iar acesta este exact lucrul care este la mare pretuire de cei care formeaza nucleul zonei euro. Nu mai vor inca o Grecie sau Italie. Iar faptul ca tarile care au aduse probleme au fost din flancul sudic, nu este o concidenta si nu ne avantajeaza. Deoarece punctul slab al constructiei zonei euro este unul care, in mod cert, initial a fost puternic subevaluat: diferentele culturale. Valorile, traditiile, care fac ca tarile din sud sa fie mult mai relaxate atunci cand vine vorba de rigoare in general, in comparatie cu cele din nord. Si, fara rigoare, apar derapajele economice, dezechilibrele.

Deci Romania va trebui sa dovedeasca ca, in sfarsit, a inteles o data pentru totdeauna din greselile trecutului si ca, indiferent de culoarea politica a guvernului, va sti sa pastreze echilibrele economice. Din acest motiv, ma indoiesc serios ca, doar dupa un ciclu electoral, fara nicio alternanta la putere, in 2024 Romania va fi acceptata in zona euro.

Dar haideti sa prespupunem ca am ajunge in situatia ca, in 3-4 ani, sa avem posibilitatea sa intram in zona euro. Zicala “vezi ce iti doresti ca s-ar putea sa se intample” ar fi foarte relevanta. Tari precum Polonia sau Ungaria, care ar indeplini conditiile de aderare, vedem ca nu se grabesc. Mai mult decat atat, vedem cum banca centrala a Poloniei da startul unei deprecieri competitive a zlotului prin achizitii masive de valuta din piata. Romania nu va putea ignora acest lucru si va trebui sa permita la randul ei o depreciere a leului astfel incat produsele poloneze sa nu le inlature de pe piata pe cele romanesti. Din momentul aderarii la euro, acest grad de libertate ar disparea.

Avand in vedere obsesia nationala pentru curs, cu mult mai prezenta in Romania decat in tarile din zona, exista riscul ca leul sa intre in ERM la un nivel prea ridicat, ceea ce ar avea un impact negativ asupra competitivitatii economiei romanesti. O astfel de intrare prematura ar omora o parte din companiile romanesti, transformandu-ne in cumparatori saraci ai produselor poloneze si unguresti.

Deci, in ce priveste aderarea la zona euro, va propun sa ramanem cu picioarele pe pamant si sa o privim ca pe un test pe termen lung, pe care decidentii romani de diverse culori politice vor trebui sa il treaca. Apoi mai vedem…