Economiile mari ale Europei incetinesc. Este rezultatul inevitabil al politicilor guvernamentale de dupa criza din 2008, ghidate de conceptii rational constructiviste. In loc sa vada ce erori au facut inainte de criza din 2008 prin interventii, economistii, politicienii si analistii constructivisti (ii numesc asa pentru ca nu sunt neaparat numai socialisti) au considerat ca trebuie sa se afunde si mai tare pe calea interventiilor in economie.

Ceea ce uitasera anterior a fost tranzitia verde sau ecologica si realizarea egalitatii economice (sau reducerea inegalitatilor pana la aberanta egalitate economica) prin redistribuire. De politicile tintind la reducerea inegalitatilor economice nu au uitat, de facto, niciodata, dar cum reducerea inegalitatii economice este nerealizabila cu politici constructiviste, este mereu convenabil sa fixezi ca tinta constructivista reducerea inegalitatii economice, mai ales dupa ce reusesti cu mult talent propagandistic, sa dai vina pentru vreo criza pe te miri ce libertati ale pietei neaduse inca sub obrocul stabilit omniscient.

Acum vedem rezultatele. Interventiile ghidate de cele doua mari obiective nerealizabile – decarbonizarea si egalitatea economica – au contribuit decisiv la inflatia foarte mare din anii 2021-2022. Razboaiele din Ucraina si, mai tarziu, Orientul Mijlociu au contribuit si ele, desigur, dar inflatia a aparut independent de acestea. Cauza lor profunda au constituit-o politicile orientate de cele doua obiective mari – decarbonizarea si egalitatea economica -, obiective ce nu pot fi formulate pentru ca ordinii spontane numita societate nu i se pot impune obiective. Or, asa cum am aratat in „Scrisoare catre Augustin”, daca nu exista vreun lider sau o regula adoptata de majoritate care sa tinteasca la eliminarea ordinii spontane, atunci ordinea spontana este mereu covarsitor preponderenta in raport cu ordinea proiectata prin interventii. Chiar daca guvernele preiau prin impozite pana la 50 la suta din PIB si cheltuie pana la 55 la suta din PIB, ordinea proiectata reprezinta doar o mica parte din ordinea sociala.

Daca totusi se incearca impunerea de obiective- prin aceasta intelegand proiectarea (a se citi „inventarea”) de reguli care sa duca iluzoriu la atingerea unor obiective ce ar trebui atinse de societate ca si cand ea ar fi o persoana morala – atunci ceea ce se poate obtine ca rezultat sunt inflatia si recesiunea. Prima, adica inflatia, a crescut la niveluri inalte in 2021. Acum urmeaza recesiunea. Semnele ca aceasta e aproape au inceput sa apara. In Europa, Germania si Franta, cele mai mari doua economii ale Uniunii Europene par sa fie deja angajate pe aceasta cale.

Cu toate acestea, planul Draghi, care ar trebui sa revitalizeze competitivitatea economiilor UE are aceeasi viziune constructivista: stabileste obiective pentru societate care ar putea fi realizate doar daca guvernele ar interveni prin investirea multor sute de miliarde de euro in cresterea competitivitatii, dar nu oricum, ci pastrand aceleasi obiective referitoare la decarbonizare si egalitate economica.

Exista o singura solutie pentru a rezolva problemele de competitivitate ale Europei: renuntarea la abordarile constructiviste si trecerea la politici cu adevarat liberale. Va fi insa foarte greu. Conceptia ca putem modela societatea dupa bunul plac si ca societatea se comporta ca o fiinta morala este larg raspandita si impiedica piata sa mobilizeze intreaga cunoastere disponibila in societate, cunoastere care se afla, in mod practic, doar in capul fiecaruia. Numai piata libera poate sa o extraga de acolo. Asta nu stiu sau nu cred economistii, politicienii si sociologii care influenteaza politicile in UE.

Dar pare ca exista semnele unei treziri referitor la aceasta abordare scientist-constructivista. Tot mai multi oameni, care sunt inca in minoritate, au inceput sa arate ca nu sunt de acord cu politicile exagerate referitoare la decarbonizare, cu utilizarea abuziva a criteriilor de gen in defavoarea criteriului competentei, cu viziunile egalitariste etc.

Sunt sigur ca, asa cum am aratat in „Scrisoare catre Augustin”, cei mai multi oameni sprijina ordinea spontana a pietei, chiar daca nu constientizeaza. Acest lucru iese mereu la iveala. Dar, cateodata, cu costuri enorme, pe care extraordinara capacitate a ordinii spontane a pietei de a produce bunastare le fac sa para minore, acesti oameni ce sustin ordinea spontana a pietei se lasa prada unor sentimente intretinute de diverse grupuri; grupuri care fie isi vad pierdute privilegiile, fie, dimpotriva, sunt suficient de abile pentru a prezenta decarbonizarea sau justitia distributiva ca obiective realizabile, pentru a obtine privilegii de la guverne.

Am sentimentul ca aceia ce s-au lasat inselati de vina falsa ca au distrus clima atunci cand, urmand bunele practici din societate, au incercat sa-si faca viata mai buna pentru ei si pentru familiile lor, au inceput sa vada tristul adevar: clima nu este atat de mult sub influenta lor, dar politicile exagerate referitoare la decarbonizare sunt. La fel fac si cei care s-au lasat inselati de ideea ca ei, cei care muncesc din greu, in conditiile in care statul ia din munca lor prin impozite poate chiar si jumatate, sunt vinovati pentru inegalitatea economica, adica pentru faptul ca unii sunt mai putin instariti.

Acest atac economic reprezentat de interventii se da exclusiv asupra celor care doresc sa munceasca luand decizii libere, adica ghidate doar de reguli generale de buna conduita, pentru a alege ce bunuri sau servicii ar vrea sa produca pentru a-si atinge scopurile lor ultime, care, asa cum am invatat de la Mises si Hayek, nu sunt niciodata economice. In acest atac, o componenta psihologica este intotdeauna centrala, si anume instituirea unei vini. Vina este intotdeauna implicita, referitoare la individ, si se defineste in legatura cu un obiectiv stabilit pentru societate, care, in mod fals, este presupusa a se comporta ca o persoana morala.   

Omul care munceste este vinovat pentru ca, straduindu-se sa produca bunuri si sa ofere servicii pe care altii le cer, genereaza consecinte care exista doar pentru ca unii constructivisti au inventat scopuri nerealizabile, de genul celor mentionate mai sus. Consecintele in cauza nu trebuie confundate cu aspectele nesatisfacatoare care apar in mod normal in interactiunile libere dintre oameni. Aspectele nesatisfacatoare sunt necesare, dar sunt ameliorabile cu alte tipuri de politici decat cele ghidate de atingerea unor scopuri ce nu ar trebui sa existe la nivelul societatii. Ele sunt ameliorabile prin politici liberale, care sa fie in concordanta cu ordinea spontana. Acest tip de politici liberale lipseste in prezent. Atunci cand a fost prezent, acest tip de politici a permis ordinii spontane nu numai sa arate imensa ei capacitate de a produce prosperitate, dar sa o faca sa straluceasca pentru toata lumea, chiar daca nu putem fi economic egali.