Agenda Constructiilor
Vineri, 22 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Sustenabilitate - McKinsey: Criteriile de sustenabilitate declanseaza perioada de achizitii in constructii
McKinsey: Criteriile de sustenabilitate declanseaza perioada de achizitii in constructii
Sustenabilitate & CSR Publicat de Ovidiu Stefanescu 31 Mai 2023 06:08
Expertii institutului McKinsey afirma ca, pe masura ce industria constructiilor trece la o strategie sustenabila, responsabilii cu achizitiile vor avea roluri-cheie in demersul de a ajuta companiile sa decarbonizeze si sa-si imbunatateasca profitabilitatea. Desi acesta unul dintre cele mai mari ecosisteme din lume, el de obicei functioneaza cu marje mici (aproximativ 5%) si imbunatatiri scazute ale productivitatii (o crestere medie 1% pe an in ultimii 20 de ani fata de aproximativ 2,8% cat este avansul economiei in ansamblul sau). Confruntate cu presiuni suplimentare din cauza perturbarilor recente, inclusiv pandemia, razboiul din Ucraina si incetinirea generala a proiectelor de constructii noi, companiile din bransa isi dubleaza achizitiile, ca un factor care sa contribuie la imbunatatirea profitabilitatii si sa faciliteze navigarea printr-o perioada plina de incertitudini.
Este de notorietate faptul ca acest sector are un rol major in atingerea obiectivelor globale de sustenabilitate, in prezent cladirile fiind direct responsabile pentru aproximativ 40% din emisiile de CO2 si indirect pentru 25% din toate emisiile de gaze cu efect de sera (GES) prin operarea mediului construit, mai observa cei de la McKinsey.
Tinand cont de toate aceste aspecte, optimizarea achizitiilor poate ajuta la accelerarea eforturilor de decarbonizare si poate deveni o sursa de avantaj competitiv in anii urmatori. Dupa cum se stie, acestea au un rol important, reprezentand de obicei 40% pana la 70% din cheltuielile totale ale unei companii. De asemenea, managerii vad functia achizitiilor ca un partener de afaceri de incredere. 
Cercetarile recente realizate de McKinsey evidentiaza impactul pe care pandemia si razboiul din Ucraina l-au exercitat asupra preturilor marfurilor si lanturilor de aprovizionare. Acest lucru este vizibil mai ales in evolutia inflatiei. De exemplu, in 2022, majoritatea tarilor s-au confruntat cu o crestere generalizata a preturilor de peste 5 procente anual. Desi durata si impactul ratelor actuale ale inflatiei sunt necunoscute, acestea vor pune cu siguranta o presiune suplimentara asupra profitabilitatii firmelor din constructii.
In pofida efectelor pe care achizitiile le exercita asupra profitabilitatii, industria constructiilor nu tine pasul cu alte domenii atunci cand vine vorba despre implementarea celor mai bune practici. Acest lucru se explica partial prin provocarile externe - cum ar fi controlul limitat asupra specificatiilor proiectului si lanturile de aprovizionare complexe si fragmentate – respectiv cele interne, cum ar fi abordarile descentralizate, proiect cu proiect. Unele companii de constructii au reusit sa depaseasca aceste provocari si sa dezvolte strategii de aprovizionare la nivel de grup sau la national, care ofera un potential semnificativ de economii. Firmele cu cele mai bune practici de achizitii contribuie in mod activ la imbunatatirea rezultatelor financiare, cu marje care sunt uneori cu cinci pana la zece puncte procentuale mai mari decat cele ale concurentei.
Pe langa faptul ca joaca un rol decisiv in imbunatatirea profitabilitatii in perioadele volatile si inflationiste, achizitiile publice vor avea probabil un impact si mai mare in decarbonizarea constructiilor. Avand in vedere faptul ca achizitiile reprezinta principala interfata cu lantul valoric al constructiilor, este corect sa spunem ca managerii de profil vor avea un rol major in demersul de reducere a amprentei de dioxid de carbon. Inginerii si arhitectii pot ajuta in amonte, facand modificari in design, specificatii si achizitie de materiale, care completeaza eforturile din aval. Acest lucru poate folosi la cresterea rolului managerului de achizitii in companiile de constructii, asigurand acestuia o functie mai importanta din punct de vedere strategic. 
Specialistii McKinsey au identificat o serie de parghii care, pe termen scurt, pot ajuta achizitiile sa joace un rol mai important, cum ar fi transparenta in ceea ce priveste amprenta de carbon, perspectiva detaliata asupra materialelor si furnizorilor, gestionarea optima a compromisurilor cu echipele de inginerie si managerii de proiect etc. Pe termen lung, parghiile strategice se refera, printre altele, la asigurarea accesului la materiale ecologice, cresterea gradului de integrare cu furnizorii, asigurarea excelentei in demersul de crestere a profitabilitatii, cresterea nivelului de specializare, optimizarea canalelor de date si informatii.
In ceea ce priveste noile instrumente digitale, echipele pot utiliza tablouri de bord similare cu cele uzuale in gestiunea relatiile cu clientii pentru a colecta, afisa si interpreta date, de la emisii la nivel de active pana la costuri logistice si emisii, pe care le pot folosi pentru a sustine deciziile de compromis adaptate la obiectivele definite ale fiecarui proiect. Ca interfata principala cu lantul valoric al constructiilor, functia de achizitii va trebui sa exceleze in dubla sa misiune de a imbunatati profitabilitatea intr-un mediu volatil si de a indeplini obiectivele de sustenabilitate. Procedand astfel, achizitiile vor capata o importanta deosebita in organigrama companiilor, pe masura ce vor deveni o functie strategica, incheie cei de la McKinsey.
 
SISECAMALLBIMTotalEnergieshiltiRAWLPLUGABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
strabag nivel 1
viarom
SSAB
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
AED
Arduro
CDS
EDIT-Structural
Acvatot 2019
konsent
MAKITA
VEGO
ELECTROGRUP
theda mar
rigips
concelex
leviatan
noark
BogArt
ness project
DRS
SIGM

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<