Ca o componenta-cheie a betoanelor, cimentul face parte integranta din viata cotidiana, fiind al doilea produs de pe glob din punct de vedere al consumului, dupa apa. Din pacate, acesta este responsabil si de o mare cantitate de dioxid de carbon emis in atmosfera. Oamenii de stiinta si guvernele au stabilit deja limite foarte restrictive in ceea ce priveste amprenta de carbon, pe masura ce impactul negativ al gazelor cu efect de sera devine tot mai vizibil. Recent, tinta de a limita cresterile de temperatura la 2 ˚C a fost modificata pana la nivelul de 1,5 ˚C, iar mai mult de 77 de state de pe intregul mapamond si-au asumat angajamentul ca pana in 2050 sa ajunga la emisii nule de carbon. Deocamdata nu este foarte clar modul in care va fi atins obiectivul respectiv, care este deosebit de provocator mai ales in ceea ce priveste productia de ciment, din moment ce majoritatea emisiilor de CO2 aferente acesteia provin din procese chimice care nu pot fi evitate, cum ar fi calcinarea. Spre deosebire de alte industrii, dezvoltarea de noi tehnologii care sa permita decarbonizarea cimentului nu pare a fi posibila, cel putin la momentul actual. Plauzibil este insa ca emisiile sa fie reduse la termenul stabilit cu peste trei sferturi, fata de nivelul din 2017. Avand in vedere caracteristicile de performanta si disponibilitatea extinsa a pietrei de var, betonul si, implicit, cimentul, are toate sansele de a ramane principala optiune in constructii, pe termen lung. Punctual, exista posibilitatea de a pierde cota de piata in favoarea unor alternative sustenabile, cum ar fi, de exemplu, cheresteaua laminta reticular (CLT). Alte schimbari de ultima generatie, inclusiv sistemele BIM si constructiile modulare, ar putea duce la reducerea consumului si restrangerea cererii de ciment, in pofida cresterii domeniului constructiilor. Toate acestea demonstreaza ca dezvoltarea sectorului analizat si cerintele de decarbonificare constituie, in realitate, provocari intercorelate. Ca reactie la curentele actuale, firmele producatoare de ciment trebuie sa identifice caile cele mai bune pentru reducerea amprentei de carbon, sa determine cu exactitate prioritatile de investitii si sa-si reconsidere produsele, portofoliile si parteneriatele. De fapt, companiile respective se apropie de momentul adevarului, probleme precum decarbonificarea, perturbarile curente ale lanturilor de valoare si intensificarea competitiei cu produsele alternative necesitand solutii rapide. Daca abordarea este corecta, printr-o recalibrare corecta problemele pot fi solutionate: la fel cum producatorii auto si-au acceptat rolul de furnizori de mobilitate si nu doar cel de fabricanti de masini, companiile din domeniul cimentului ar trebui sa se implice in oferta de solutii pentru constructii. Pe masura ce presiunile climatice cresc, iar procesele clasice de comercializare a cimentului se confrunta cu provocari reale, combinatia dintre un nou mod de gandire, inovatie si modele atipice de afaceri va deveni critica in procesul de asigurare a profitabilitatii. In ceea ce priveste modelele, de exemplu, sustenabilitatea poate deveni un factor catalizator pentru industrie, pavand calea catre noi abordari. Chiar daca betoanele pe baza de ciment vor ramane principala optiune in constructii, lanturile sustenabile de valori vor consemna un succes tot mai mare pe plan regional si local, implicand o reorientare a multor portofolii corporatiste.