MAZARS anunta un an de venituri record si continua strategia de crestere |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de AG&F 09 Feb 2024 11:04 |
Mazars, firma internationala de audit si consultanta in afaceri, comunica rezultatele financiare globale pentru exercitiul financiar 2022/2023. Acesta este al treilea an consecutiv in care compania a inregistrat o crestere de doua cifre in toate serviciile (atat in zona de audit, cat si non-audit). In ciuda incertitudinii economice continue, veniturile au crescut cu 13% fata de anul trecut, ajungand la 2,8 miliarde de euro.
Rezultatele globale ale firmei vin in urma anuntului recent privind planurile sale de a forma, impreuna cu firma de contabilitate americana Forvis, o noua retea globala mai tarziu in acest an.
Hervé Hélias, CEO si Chairman, Mazars, a mentionat: "A fost inca un an de succes, marcat de o crestere de 13%, care subliniaza puterea si relevanta modelului nostru de parteneriat integrat unic. Calitatea exceptionala a serviciilor noastre multidisciplinare ne diferentiaza, permitandu-ne sa satisfacem nevoile clientilor intr-un mod mai eficient, sa atragem cei mai talentati profesionisti si sa servim interesul public.”
"In urma unui an plin de evenimente, construirea rezilientei a devenit esentiala, intrucat organizatiile au continuat sa fie testate. Desi a fost un mediu solicitant, am realizat investitii strategice menite sa sustina cresterea internationala, si suntem incantati sa vedem ca acestea au avut rezultate pozitive. Intelegem provocarile cu care se confrunta clientii nostri in prezent si in viitor, in domenii precum conformitatea internationala, raportarea financiara si non-financiara, si securitatea sistemelor informatice, si suntem pregatiti sa sprijinim afacerile sa isi atinga obiectivele propuse.”
Crestere echilibrata la nivelul regiunilor si al portofoliului de activitati
Performanta in Europa (+15,3%) si in America de Nord (+21,4%) a ramas robusta, in special in Franta, Germania, Irlanda, Italia, Tarile de Jos, Portugalia, Spania, Elvetia, Regatul Unit si Statele Unite. De asemenea, America Latina a obtinut rezultate remarcabile in acest an, evidentiindu-se ca fiind regiunea cu cea mai rapida crestere (25,8%).
Cresterea de doua cifre a liniilor de business ale companiei, pentru al treilea an consecutiv, evidentiaza o concentrare clara pe strategia sa si recunoasterea presiunilor tot mai mari resimtite de clienti in intreaga lume. Ca urmare, serviciile noastre de sustenabilitate si de consultanta sunt cele care inregistreaza cea mai rapida crestere, cu 71%, respectiv 21,3%.
Hélias adauga: "Oportunitatile pe care le-am urmarit extind capacitatea noastra de a livra valoare clientilor nostri la nivel global, consolidandu-ne pozitia ca partener de incredere al afacerilor lor. Intr-un context in care companiile se confrunta cu tot mai multe obligatii, adoptarea unor solutii adecvate reprezinta o necesitate. Astfel, ne-am angajat sa construim o companie capabila sa raspunda acestor nevoi, ajutand clientii sa evite posibilitatea de a ramane fara o rezolvare a problemelor intalnite. Ca auditori si consultanti, reprezentam un factor esential in lantul de incredere al economiilor noastre, contribuind la stabilitatea si sanatatea pietelor financiare, in beneficiul societatii.”
Avand acest obiectiv in vedere, Mazars continua sa se extinda in teritorii noi, precum Finlanda, Panama si Togo. In luna decembrie 2023, compania a numit 139 de parteneri din 41 de tari, din care 31% sunt femei.
Dincolo de cifre: sustinand afacerile cu impact sustenabil
Cel mai recent barometru C-suite Mazars, realizat la sfarsitul anului 2023, a subliniat faptul ca tehnologia si sustenabilitatea continua sa aiba cel mai mare impact asupra afacerilor. Liderii au fost constant sub presiunea de a-si digitaliza operatiunile, dezvolta strategiile de sustenabilitate si a investi in talente care sa transforme modul in care isi desfasoara activitatea.
Hélias continua: "Ne-am concentrat asupra serviciilor noastre de sustenabilitate pentru a sprijini transformarea clientilor si pentru a oferi asigurari cu privire la informatiile non-financiare, care sunt tot mai solicitate de partile interesate. Acest lucru se aliniaza cu scopul nostru de a ajuta la construirea unei lumi mai echitabile si prospere.”
"In ansamblu, performanta si succesul nostru din ultimul an nu ar fi fost posibile fara implicarea echipelor noastre. Pe masura ce intram intr-un nou an, suntem entuziasmati de oportunitatea de a ne extinde gama de servicii prin intermediul noii retele globale pe care o formam impreuna cu Forvis, care va fi lansata in luna iunie. Mai mult ca oricand, suntem hotarati sa sprijinim clientii in construirea si dezvoltarea afacerilor lor.”
Romania: crestere de doua cifre, sustinuta de investitii in tehnologie si inovatie, o abordare multidisciplinara si dezvoltarea talentelor
"In Romania, Mazars a inregistrat o crestere remarcabila de doua cifre (22%), in comparatie cu anul precedent. Serviciile noastre de audit au contribuit in mod semnificativ la aceste rezultate, acest lucru reflectand angajamentul nostru de a ne extinde capacitatile pentru a livra valoare pe piata romaneasca. Recunoastem rolul critic pe care il joaca practicile robuste de audit in asigurarea transparentei, responsabilitatii si succesului sustinut. Transmiterea acestor valori generatiilor viitoare a reprezentat fundamentul Mazars de-a lungul anilor.
In plus, am dublat investitia in tehnologie si inovatie, concentrandu-ne pe imbunatatiri pentru a sprijini clientii in navigarea celor mai recente cerinte de raportare, cum ar fi SAF-T si e-Factura, alaturi de optimizarea proceselor financiare. Raspunzand cererii in crestere de pe piata, am lansat o linie de business dedicata sustenabilitatii, reconfirmand angajamentul nostru de a livra solutii holistice care se aliniaza cu cerintele in continua evolutie ale pietei.
De asemenea, aceasta crestere reflecta investitia noastra ferma in echipa, lucrand cu peste 370 de colegi si oferindu-le oportunitati de crestere. Recent, ne-am consolidat echipa de management locala prin promovarea a patru noi parteneri in Tax si Outsourcing – Accounting si HR & Payroll, o realizare de care suntem cu totii mandri.
In urmatorul an financiar, vom continua sa investim in ceea ce conteaza atat pentru oamenii si clientii nostri, cat si pentru societate.", a mentionat Dino Ebneter, Country Managing Partner, Mazars in Romania.
|