Pe 21 iunie s-a implinit un an de cand companiile OMV Petrom si Romgaz au anuntat decizia de a investi in exploatarea gazelor fosile din Marea Neagra. La momentul respectiv, activistii pentru mediu si clima de la Greenpeace au iesit public si au transmis ca aceasta decizie este catastrofala pentru viata salbatica din Marea Neagra, pentru mediu si litoralul romanesc.
"Nu am intrat doar intr-un razboi al declaratiilor. Ne-am apucat de treaba. Stoparea proiectului a devenit o prioritate pentru Greenpeace Romania si ne-am angajat intr-o misiune care poate parea imposibila. Ce sansa am avea sa oprim interesele gigantului OMV in Romania sau ale autoritatilor care sunt manate de politicieni corupti si de puterea banului? Cand cele mai recente rapoarte ale Organizatiei Natiunilor Unite si Scenariul Net Zero al Agentiei Internationale pentru Energie spun clar si raspicat ca nu mai exista loc pentru dezvoltarea de noi proiecte fosile, stii ca oricat de mica e sansa ta, trebuie sa te mobilizezi, sa intri in ring, si sa crezi pana la capat ca acest proiect va fi intarziat si in cele din urma oprit. Nu e doar convingere, e vorba de actiuni indraznete, confruntari creative, mobilizarea publicului. Si rezultatele apar", au precizat reprezentantii Greenpeace.
Dupa un an de campanie, proiectul Neptun Deep este intarziat. Conform informatiilor din studiul de evaluare adecvata, lucrarile ar fi trebuit sa inceapa luna viitoare. Ori, conform ultimelor declaratii ale reprezentantilor OMV, lucrarile vor vor demara la inceputul anului viitor. Reprezentantii Greenpeace spun, insa, ca daca vor incepe, vor fi acolo sa le opreasca.
Realizari Greenpeace Romania in ultimul an
- Greenpeace Romania a reusit sa mobilizeze peste 50.000 de oameni din Romania si Austria sa semneze petitiile pentru protejarea Marii Negre.
- De ziua internationala a Marii Negre, pe 31 octombrie, a protestat la Tuzla pentru a atrage atentia asupra riscurilor implicate de proiectul Neptun Deep pentru biodiversitatea din Marea Neagra.
- A atacat in instanta PUZ-ul emis pentru proiectul Neptun Deep.
- A publicat fotografii care atesta ca platformele OMV Petrom prezinta grave deficiente si neconformitati care pot genera pericole majore in Marea Neagra.
- Reprezentantii Greenpeace Austria au semnat, alaturi de 76 de oameni de stiinta austrieci, o scrisoare prin care solicita OMV sa anuleze megaproiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagra.
- Greenpeace Romania a trimis sute de scrisori/ adrese catre autoritatile implicate in procesul de avizare pentru proiectul Neptun Deep: Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Autoritatea Competenta de Reglementare a Operatiunilor Petroliere Offshore, Agentia pentru protectia Mediului Constanta, Administratia Bazinala de Apa Dobrogea - Litoral si Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate.
- A lansat un studiu care arata ca proiectul Neptun Deep va fi responsabil de 209 milioane tone CO2 echivalent, in medie 10,4 milioane de tone CO2 pe an, pe toata durata de functionare.
- A protestat la sediul OMV Petrom si a scris cu vopsea galbena "No New Gas" pe cladirea OMV Petrom.
- A cerut instantelor de judecata sa oblige Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral (ABA D-L) si Institutul National de Cercetare Dezvoltare Marina "Grigore Antipa" sa comunice informatii despre substantele toxice care vor fi deversate in Marea Neagra si cum acestea vor afecta mediul marin.
- A initiat proiectul "Scrisori catre Marea Neagra", o activitate de implicare si crestere a sensibilitatii axata pe relatiile umane si emotionale cu Marea Neagra prin povestiri individuale.
- A fost la OMV Petrom Bucharest Half Marathon - Semimaratonul International Bucuresti sa expuna greenwashing-ul facut de OMV, care odata cu proiectul Neptun Deep va deveni cel mai mare poluator din Romania.
- A chemat in judecata si Ministerul Culturii pentru ca nu face publice informatiile referitoare la declasarea partiala a siturilor arheologice din zona proiectului.
- Greenpeace Austria, impreuna cu Fridays for Future, a depus plangere la OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) impotriva companiei austriece de petrol si gaze OMV. Acuzatia lor vizeaza extinderea activitatii companiei in domeniul gazelor fosile care alimenteaza criza climatica si ameninta cu depasirea limitei critice de 1,5 grade.
- A organizat un protest in Karlsplatz, Viena, cu ocazia Adunarii Generale anuale a OMV.
- A lansat la Constanta studiul "Viata din Marea Neagra - Presiuni, amenintari si impacturi", elaborat de EPC - Consultanta de Mediu. Documentul actualizeaza principalele pericole pentru biodiversitatea marina si evidentiaza nevoia de a cantari cu atentie efectul lor cumulat.
- A publicat o analiza prin care demonstreaza ca minele marine reprezinta un risc urias pentru proiectul Neptun Deep.
"Nu ne vom opri aici. Calendarul OMV este dat peste cap. Autoritatile implicate in procesul de avizare a proiectului Neptun Deep simt presiunea. In loc sa analizeze cu atentie semnalele de alarma transmise pana acum, apasa pe acceleratie si se grabesc cu procesul de avizare. Tocmai ce au anuntat decizia finala pentru emiterea acordului de mediu si au publicat pe site-ul ministerului draftul de proiect de acord de mediu. In mai putin de 6 zile, peste 11.000 de persoane s-au mobilizat si au participat la efortul nostru de a pune presiune pe autoritati sa nu elibereze acest acord toxic", au transmis reprezentantii Greenpeace Romania.
|