UNACEA: Sporire de 7% a exportului de utilaje italiene |
Utilaje & Echipamente Publicat de Cosmin Dincu 24 Feb 2016 17:18 |
Oficialii asociatiei ce reuneste interesele companiilor italiene implicate in sectorul utilajelor de constructii (Unione Nazionale Aziende Construction Equipment and Attachments – UNACEA) au dat publicitatii un nou raport potrivit caruia vanzarile de echipamente specifice pe piata locala s-au majorat cu 34% in 2015, confirmandu-se astfel sustenabilitatea trendului ascendent, in timp ce datele revizuite indica o sporire de 7% a exportului, ceea ce impune si in continuare orientarea fabricantilor de echipamente spre piata interna, mai ales in contextul in care si importurile au crescut cu 15%. Astfel, in perioada analizata, reprezentata de 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, beneficiarii italieni (constituiti mai ales de firmele de constructii) au cumparat 9.153 de utilaje (+34% fata de 2014), din care 8.828 de unitati pentru efectuarea lucrarilor de sapaturi (+32%) si 325 de echipamente destinate executiei operatiunilor de infrastructura rutiera (+180%). Referindu-se la aceste date, Paolo Venturi, presedintele UNACEA, a explicat ca, in contextul actual, caracterizat prin diverse fluctuatii economice si inca marcat de anumite efecte ale recesiunii, aceste date sunt relevante, intrucat confirma fara niciun dublu recuperarea graduala, dar sustenabila, a pietei italiene de profil.
„Dupa parcurgerea celor mai intunecati ani ai crizei economice, piata de echipamente din Italia s-a inscris in cadrul unui indelung-asteptat trend ascendent, ce semnifica de fapt o revenire treptata. Finalizarea a doi ani consecutivi de crestere reprezinta o veste buna pentru industria constructoare de masini; totusi, pentru a intelege noul parcurs al pietei, este necesar sa mentionam ca majorarile din ultimii doi ani sunt extrem de moderate in termeni absoluti, deoarece survin dupa sase ani de pierderi masive ce au determinat o reducere de -80% a sectorului italian de profil. De aceea, consideram ca actuala recuperare trebuie promovata si sprijinita mai ales in 2016, ce se caracterizeaza printr-o instabilitate financiara puternica. In acest sens, suntem multumiti ca s-a semnat memorandumul de intelegere intre Ministerul Mediului, Conferinta Regiunilor si autoritatile municipale italiene privind reducerea emisiilor poluante, prin intermediul unor masuri a caror aplicare va impulsiona procesul de modernizare a flotelor de echipamente existente (uzate din punct de vedere tehnic si/ sau moral) pe care l-am sustinut permanent. Acum, se impune stabilirea celor mai bune practici pentru implementarea prevederilor din memorandumul de intelegere, cu efect asupra tuturor echipamentelor de constructii care circula si opereaza in localitatile din Italia”, a declarat oficialul organizatiei.
Crestere valorica de 22% pe segmentul utilajelor de forare furnizate la export
Potrivit informatiilor UNACEA, in intervalul de referinta pentru care exista date complete, reprezentat de lunile ianuarie-octombrie 2015, exportul de echipamente din Italia a sporit cu 7%. Pe categorii, exportul de utilaje pentru forare (+22%) s-a majorat semnificativ, in timp ce operatiunile comerciale specifice cu masini de preparare a betonului au regresat (-4%). Exportul de utilaje destinate infrastructurii rutiere s-a majorat cu +18%, ca si cel aferent masinilor utilizate la sapaturi (+7%). Rezultate mai bune s-au consemnat, insa, la macaralele turn (+21%), la polul opus situandu-se echipamentele de concasare livrate in afara granitelor Italiei (-4%). In acelasi timp, importurile au sporit cu 15%, iar balanta comerciala, desi stabila in termeni anuali, a evidentiat, totusi, un surplus de peste 1,53 miliarde euro, respectiv un salt de +5% in termeni nominali (cu o diferenta de +66,7 milioane de euro fata de ianuarie-octombrie 2014). Totusi, fabricantii italieni de echipamente trebuie sa aiba permanent in vedere o reconfigurare a ofertei pe plan local, deoarece datele referitoare la import confirma ca antreprenorii se orienteaza, cu precadere, spre achizitia unor utilaje diverse de la firmele competitoare, din strainatate, mai ales pentru masini folosite la sapaturi (al caror import a sporit cu +27%), macarale turn (+235%), echipamente de concasare (+22%) si utilaje de infrastructura (+18%), in timp ce importul de utilaje pentru prepararea betonului (-36%) si cel de echipamente pentru forare (-52%) s-au diminuat, in termeni valorici, intr-un ritm extrem de pronuntat.
Datele anuntate de oficialii UNACEA se bazeaza atat pe surse interne (producatori si importatori de echipamente pentru constructii), cat si pe informatii furnizate de institutii independente, cum ar fi institutul italian de statistica Istat, respectiv organizatiile Prometeia si Samoter Outlook. Pentru informatii suplimentare, www.unacea.org, iar pentru vizualizarea informatiilor integrale, click aici!
|