CC Tax: Reforma disciplinei fiscale trebuie sa inceapa cu decizii executive clare |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de AG&F 05 Iun 2025 10:44 |
![]() "Este momentul ca Romania sa isi foloseasca ferm toate instrumentele legale si tehnologice pentru a intari disciplina fiscala. Nu mai avem nevoie de noi taxe. Avem nevoie ca taxele existente sa fie corect colectate. Si nu mai avem scuze. Avem SAF-T, avem E-TVA, avem acces la baze de date - trebuie doar sa le folosim", afirma drd. Cornelia Nastase, CEO al CC Tax Advisory.
Potrivit acesteia, exista cel putin cinci masuri rapide care pot aduce un salt de eficienta fiscala:
1. Verificarea firmelor straine care opereaza in Romania prin sedii permanente mascate. "Avem mii de companii care au activitate fizica si recurenta aici - dar care raporteaza profit in alta tara. ANAF stie cine sunt, dar nu actioneaza. Este o forma de neimplicare institutionala care trebuie stopata prin control tematic si coordonat".
2. Toleranta zero fata de firmele-fantoma. "O firma-fantoma nu trebuie sa astepte ani de zile pana sa ajunga in vizorul ANAF. Antifrauda trebuie sa vina in maximum 90 de zile de la aparitia primelor semnale: rulaje fara angajati, facturi suspecte, neconcordante in raportari. In era digitala, nu exista motiv intemeiat pentru intarziere".
3. Eliminarea exceptiilor incoerente de TVA. "Nu e normal sa pastram TVA redus la vile, dar sa avem TVA standard la produse de baza pentru bebelusi. Alte state, cum e Cipru, au redus TVA la lapte praf, scutece, scaune auto. Romania poate aplica acelasi model – cu impact social pozitiv si fiscal echilibrat".
4. Implementarea deplina si inteligenta a E-TVA. "E-TVA e un pas inainte, dar trebuie dublat de analize reale, nu doar de o platforma care bifeaza ca e functionala. Beneficiile apar doar cand datele sunt utilizate strategic – pentru selectie de risc, audit tintit si eliminarea refund-urilor abuzive".
5. Valorificarea reala a datelor din SAF-T. "SAF-T nu e o arhiva digitala. E un instrument de preventie si control. ANAF trebuie sa treaca de la colectare pasiva la prelucrare activa a acestor date. Fiecare raport SAF-T contine semnale – daca le ignoram, pierdem exact avantajul competitiv pe care digitalizarea ni-l ofera".
In opinia CC Tax Advisory, prima sedinta CSAT a noului presedinte poate si trebuie sa puna pe masa problema slabei colectari si a costului neimplicarii fiscale. Nu e vorba doar de venituri la buget – ci de echitate, de loialitate fiscala si de incredere in stat.
"Este o sansa istorica de resetare. Si trebuie tratata ca atare", conchide Cornelia Nastase.
|